Numai 25% dintre români susţin că promovarea unui cult religios în şcoli ar trebui interzisă, potrivit rezultatelor studiului "Percepţia publică a şcolii româneşti".
Prestaţia ministrului actual al Educaţiei este considerată de respondenţii studiului ca modestă. Ponderea covârşitoare a respondenţilor (86%) spun că schimbările frecvente ale legislaţiei din domeniul educaţiei sunt prea frecvente.
De asemenea, 86% dintre părinţi sunt îngrijoraţi de nivelul scăzut al siguranţei în şcoli, 97% dintre români consideră că disciplina în şcoli ar trebui crescută, iar 74% dintre aceştia nu sunt de acord că exigenţa ar fi prea mare. Ca o confirmare a nevoii de disciplină, 84% dintre respondenţi doresc reintroducerea uniformelor şcolare.
Studiul a fost efectuat pe 1.316 indivizi care au peste 18 ani iar eroarea maximală tolerată este, potrivit Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie, de +/- 2,8%.
www.ires.com
Sursa: realitatea.net











